De ce greșește dl. Gaspar Miklos Tamas când spune că Idolii forului sunt o revoluție iconodulă

de Sorin Adam Matei

Publicat la 21-07-2010 | 9 Comentarii

Dl. Gaspar Miklos Tamas afirmă într-un recent eseu că Idolii forului sunt o încercare de a repune intelectualii de modă veche pe soclul istoriei, schimbând numai statuile. El sugereză că ar fi un volum numai în aparență iconoclast. Mai mult, el crede că este cripto-iconodul, că este la rândul său fascinat de ideea intelectualului conservator, elitist.  Într-o discuție cu dl. Tismăneanu (vezi mai jos pentru detalii), el afirmă că nu vede o mare diferență între discursul autorilor volumului nostru și discursul dominant din cultura românească. Eu cred că această opinie este greșită, ba mai mult, superficială, și iată de ce.

Idolii forului este o invitație la ”reașezarea” discursului social și intelectual. Este un volum manifest, ce propune lărgirea conversației sociale, respingând elitismul ca formulă de organizare a societății și de negociere a problemelor publice în forumul ideilor. Intelectualul public trebuie redefinit, propune volumul. El nu poate fi modelat în imaginea intelectualului oracular, enciclopedic, mesianic, al zorilor modernității. Într-o epocă conștientă de limitele discursului, al ideologiilor spiritualiste, atotcuprinzătoare și mai ales ale puterii omenești de a cunoaște ”adevărul” e nevoie de o atitudine critică, reflexivă, de relativizare discursurilor sociale. Pretențiile de exhaustivitate ale ideologiilor secolului 20 trebuie înlocuite cu umilința și seninătatea recomandată de dl Vasile Morar, unul dintre autorii cărții, care vin din admiterea faptului că nu totul poate fi cunoscut, rezolvat, pus în cutii de intelectuali ce pretind că sunt noile raîncarnări ale lui Dante sau Sfântului Augustin. Noii intelectuali trebuie să se uite la cercul lărgit al cunoașterii secolului 21 admirând nu cât de mult a crescut aria cercului ideilor noastre despre lume, ci cât de mult s-a lungit circumferința, care reprezinta granița dintre ce știm și ce nu știm.

Volumul Idolii forului a apărut pentru că spațiul intelectual românesc este încă fascinat de elitism și de intelectualul oracular, mesianic, atotștiitor, ce ne dă numai iluzia că ”lucrurile sunt în ordine.” Volumul este o invitație adresată publicului larg de a medita asupra rolului intelectualilor publici oraculari, spectaculari, definitorii. Nu se prezintă aceștia oare că niște părinți ai cunoașterii, ce au rezolvat tot ce era de rezolvat, la fel cum părinții bisericii au pus capăt convulsiilor heterodoxiei creștine din zorii evului mediu cu lacătul ortodoxiei? Volumul nu face decât să invite ”enoriașii„ de rând, credincioșii actului cultural să cerceteze mai îndeaproape aceste soluții. Cartea propune diversificarea, relativizarea, și extinderea discursului social. Volumul propune, pe scurt, un nou model socio-intelectual, modern, ce pleacă de la limitarea impusă, dar necesară, a specializării. E o pledoarie, în parte, pentru ascultarea și a sfatului ariciului lui Isaiah Berlin, așa cum sugera în volum profesorul Mircea Flonta. Mai mult, volumul nu dorește eliminarea ”vulpilor”, ci doar de a le aduce aminte că trăiesc în secolul 21. De intelectualii publici avem nevoie, și mai ales de cei interdisciplinari, dar aceștia trebuie să fie stăpâni pe un set primar de unelte și idei. Ei sau ele nu pot fi însă cosubstanțiali cu ideea de cunoaștere, reprezentând totul și nimic în parte. Aceștia trebuie să reprezinte voci individuale, personale, angajate, reflexive, critice, care propun soluții, fiind conștienți și recunoscând limitele acestor soluții.

De aceea, Idolii forului nu trebuie interpretată ca o chemare la excluderea intelectualului din viața publică. Dimpotrivă, e nevoie de voci senine, critice, reflexive mai mult ca niciodată. Mai mult, aceste valori trebuie să se reflecte în însuși conținutul ideilor discutate în arena publică. Eu cred că acest model, deși în esență ”burghez”, este  la fel de radical pentru societatea românească pe cât au fost regimurile moderne comparate cu Vechiul Regim, feudale, din preajma revoluțiilor franceză sau americană.

Din motive ce țin probabil de modul în care e percepută discuția de idei din România, unghiul de atac al volumului este de obicei interpretat ca unul strict personal și miza reală, a discuției despre valori și modele culturale, este uitată. Mai mult, înlocuirea regimurilor de idei este confundată cu înlocuirea persoanelor. Dacă ar fi așa, acest volum nu ar fi meritat scris. Ori, cum spune dl Gaspar Miklos Tamas într-o referire tangențială la volum, nu ar merita negreala cernelii cu care este scris.

Dl Tamas făcea această afirmație într-un dialog cu dl Tismăneanu, și mă tem că interpretarea sa nu converge cu pozițiile foarte diverse ale autorilor cărții. Dar despre ce e vorba? E vorba de o polemică despre marxism și justificarea acestuia în lumea contemporană,  o problemă care pare a fi luat locul celebrei stafii a lui Marx, în care volumul nostru este pus în galantar ca o mostră de revoluție mimată.

Această discuție începe cu un articol anticomunist și antimarxist în care Dl Tismăneanu îl ataca pe Gaspar Miklos Tamas, care nu înțelege să se ralieze mișcării post-anti-comuniste.

În ultimii ani am constatat cu perplexitate şi mâhnire că G.M. Tamás a devenit, alături de Slavoj Žižek, apărătorul declarat al „cauzelor pierdute“. Cauze care au dus la asasinarea sistematică a milioane de oameni, dar şi la catastrofe ecologice ori sărăcie materială (vizibilă încă, şi încă în chip şocant, în spaţiul postsovietic). Moştenirea sovietismului este una a descumpănirii morale, a unei grave debusolări axiologice, ceea ce Václav Havel a identificat drept „coşmarul postcomunist“. Exaltarea „grandorii istorice“ a comunismului a dus, ca şi în cazul metapoliticii naţional-socialiste, la fanatism, la entuziasm orb, la uciderea vieţii spiritului şi la identificarea sensului istoriei cu barbaria. Au uitat oare aceşti intelectuali est-europeni tot spectrul penuriei din anii 80 – cozile lungi pentru o carte decentă, instituţia cenzurii, limba de lemn şi sinistrele şedinţe de partid, ritualuri găunos-abjecte ale unei servituţi universalizate? Comunismul instituţionalizat a ucis din faşă libertatea de expresie, pasiunea pentru cunoaştere şi adevăr, circulaţia ideilor. Aici nu este vorba de filistinism burghez, de lipsă de fior istoric, ci de tragedii umane concrete. Din păcate, G.M. Tamás nu are cum invoca alibiul ignoranţei. A citit tot ce trebuie citit pe subiectul comunismului şi fascismului. L-a cunoscut personal pe Isaiah Berlin. A făcut parte, scurtă vreme, din cercul revistei Esprit. A fost unul dintre liderii opoziţiei democratice din Ungaria ultimilor ani de regim comunist. Mulţi am crezut că va fi urmaşul lui Leszek Kołakowski în faimosul Committee on Social Thought de la University of Chicago. Părea cândva un straussian convins. Alteori lăsa impresia unui conservator-liberal înrudit ca idei cu un Oakeshott, Minogue ori Scruton. Practica, de fapt, un eclectism original, prin definiţie eretic şi sfidător în raport cu tabuurile înţepenite. Iată-l, însă, acum devenit campion al unui anticapitalism (antiglobalism, antieuropenism) desuet, prolix şi vociferant, o versiune dezolantă a vechiului romantism politic pe care, nu mă îndoiesc, îl poate el însuşi analiza cu precizie. Poate că lucrul cel mai întristător este să-l văd pe G.M. Tamás despărţindu-se strident de Agnes Heller, ilustra elevă a lui Lukács, pe care (relativ) proaspătul convertit la neostângism o acuza de conservatorism şi câte altele.

Dl. Tamas, refuză, însă, tocmai din motivele descrise de dl Tismăneanu–eclectism, libertatea spiritului, pluralitate–să se înregimenteze în vreo micșare. Mai mult, într-un articol de răspuns, el cere dreptul culturii de tip ”contrarian” (adversarial) să supraviețuiască, ca o garanție a diversității de idei.

Ce sens are, în asemenea circumstanţe, anticomunismul şi antimarxismul pătimaş al fruntaşilor intelectuali din Europa Răsăriteană? Dacă punem, pe de o parte, gelozia pentru noua modă radicală stângistă – am şi eu îndoielile mele în ceea ce o priveşte, cu toate că îmi face o plăcere neruşinată să apar pe scene de la Vincennes, Zagreb, Londra sau Berlin cu de-alde Alain Badiou, Slavoj Žižek, Antonio Negri, Jacques Rancière, Alex Callinicos sau David Harvey, ceea ce displace acelora cărora trebuie să le displacă – şi surpriza că cultura adversă supravieţuieşte tuturor eşecurilor mişcării, ultima dată falimentul actual al mişcării antiglobaliste, atunci este limpede că funcţia acestui anticomunism şi antimarxism este preventiv. Denunţarea rituală, repetitivă a derivei leniniste – în cele mai multe privinţe perfect justificată – este paradoxală. În timpul Războiului Rece, campionii Occidentului au arătat răspicat (şi frecvent) că „socialismul real“ nu este un demn urmaş al ideii marxiene şi chiar d-l Tismăneanu – când eram amândoi mult mai tineri – a scris despre rezistenţa antileninistă şi antistalinistă de stânga care a întemeiat „opoziţia democratică“ (disidenţa) în Iugoslavia, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Germania de Est. (Chiar şi în Occident, martorii cauzei antistaliniste, oameni ca Boris Souvarine, Victor Serge, Ante Ciliga, „the New York intellectuals“, Cornelius Castoriadis etc. au fost marxişti.)

În afară de respingerea ideilor lui dlui Tismăneanu, articolul lui Tamas discută pe larg și nevoia de a restaura ideea democratică, ideea participării largi, ”poporane” în afacerile publice.

În acest foc încrucișat intră, cam pieziș, și Idolii forului, pe care dl Tamas îl vede ca încercare de a ”rota cadrele”, ca insuficient de radical și profund. Domnia sa crede că volumul este tributar aceeași religii civice elitare, ce își face din anticomunism o teologie și din snobarea celor care nu sunt pe aceeași lungime de undă o liturghie.

Mă întreb dacă dl Tamas a citit întreg volumul, și mai ales capitolele dlor Caius Dobrescu, Între înalt și popular pe piața ideilor, si cel al dlui Daniel Barbu, Ateii Credintei Democratice, care spun, în mare, același lucru ca și domnia sa. Democrația este o condiție sociala și o formă a minții, nu numai o practică formală a unui joc social.

Mai mult, personal nu înțeleg de ce crede că capitolul dlui  Andreescu din Idolii forului, ce atacă pe față conservatorismul, nu face mai mult decât să zgârie suprafața problemei. Dl. Tamas afrimă, de pildă, că dl Andreescu

”reproşează celebrităţilor menţionate mai sus un neoconservatorism de gunoi (junk), ceea ce înseamnă că un neoconservatorism curăţit de aceşti domni este o îndeletnicire nobilă, iar înlocuirea eseiştilor cu experţi este soluţia dorită de oamenii de bine.”

Această interpretare este profund nedreaptă. Capitolul lui Andreescu este o critică riguroasă a dreptei și a încercării ei de a confesionaliza viața politică. Nu e niciun semn de compromis în capitolul său.

În fine, dl Tamas crede că mottoul cărții este ”Ridică-te tu să mă așez eu”. Cum spuneam la început, ideea de baza a cărții este lărgirea discursului ideologic și a participării sociale la discuțiile intelectuale. Nici pe departe să ceară “rotarea cadrelor”. În esență, dacă eseul dlui Tamas impune o ștachetă discursului despre rolul intelectualilor în societate, cerând idei noi si răsturnari de paradigme, noi credem că volumul a sărit cu succes peste ea.

PS: Dl Tamas a fost invitat de coordonatori să participe la acest volum, deci știe că suntem deschiși față de orice idei ce încearcă să schimbe paradigma social-ideologică în estul Europei, inclusiv cele profesate de domnia sa. De unde atunci ideea că noi respingem paradigma sa?

Articole pe teme similare:

• Gaspar Miklos Tamas e dat afară de la Institutul Maghiar de Filosofie, Istvan Aranyosi explică situația pe Critic Atac
• Idolii forului e un volum substituționist
• Alina Mungiu crede că Idolii forului ar fi putut face mai mult
• Dl Ioan T Morar la examenul de umor
• Idolii forului nu au o ideologie – Un dialog despre volum publicat în revista Timpul

Cumpărați Idolii forului prin Amazon.com

Cumpărați Idolii forului din România prin Librarie.net

Comentarii

9 Comentarii la “De ce greșește dl. Gaspar Miklos Tamas când spune că Idolii forului sunt o revoluție iconodulă”

1. Dan Al. spune:

   07/21/2010 la 23:42

   In continuare, apreciez enorm ce doriti sa realizati prin acest proiect. Este nevoie de o schimbare a paradigmei noastre culturale! Cat mai repede, pana nu ne osificam de tot…

   VA:F [1.9.13_1145]

   please wait...

   Rating: 5.0/5 (2 votes cast)

   Răspunde
2. Sorin Adam Matei spune:

   07/22/2010 la 01:53

   Multumesc, ca și în trecut, pentru interesul dvs. față de acest proiect. V-aș încuraja din nou să puneți pe hârtie unele din gândurile pe care vi le-au stârnit acest proiect. Suntem gata să le publicăm pe http://idolii.com, dacă sunteți de acord…

   VN:F [1.9.13_1145]

   please wait...

   Rating: 0.0/5 (0 votes cast)

   Răspunde
3. Dan Al. spune:

   07/22/2010 la 15:42

   De ce nu cred intr-un schimb malonest al elitelor? Din doua motive, pe care le-am mai argumentat altundeva: i) nu ne mai aflam in vidul de autoritate publica a primilor ani de dupa 1989 (ma feresc de termenul “Revolutie”, pretentios pentru ce s-a petrecut atunci si dupa in Romania) cand publicul-consumator-de-carte trebuie recucerit si canalizat simbolic spre altceva decat editurile Cartea Romaneasca, Univers si Minerva (faima actuala a “idolilor” se trage exact din acea perioada, apogeul gloriei lor): daca prior to 1989, “idolii” se vindeau bine, dupa, prin bulversarea creata de schimbarea regimului, ei au vandut excelent, mai bine decat oricine altcineva pentru cativa ani (pentru ca acum, atenuandu-si insusi discursul cu pretentii al primelor carti, sa “vaneze” in zadar un public redus si lenes cu productii usurele si sentimentale); in clipa de fata, romanii nu mai citesc, iar orice role figure public se rezuma la vipuri, proletari traind ca niste nababi, un model facil si sugestiv pentru ce soi de societate am secret in perioada trazitiei si ii) intelectualul roman de succes, cu autoritate si public, s-a simtit necesar in peisajul politic de dupa 1989: desi anti-FSN-ista, am avut ambasadori si ministrii din randul elitei culturale in primii ani de conducere iliesciana (Oh, the horror, the horror!), iar, cu exceptia interludiului 2000-2004, intelectualii au facut politica pe fata de partea guvernarii. Prin urmare, din 20 de ani, am petrecut un deceniu cu “logocratia” in ceafa (patru ani sub profesorul emerit Emil Constantinescu si sase sub cea a marinarului Emil Constantinescu, consiliat si infratit in cauze cu Idolii). Ce credit mai are intelectualul public, cu discursul sau sforaitor si rupt de realitate, intr-o tara, care dupa doua decenii de reforma, inca trage ponoasele elitelor comuniste? Pentru ce liberalism pledeaza Vladimir Tismaneanu, Aurelian Craiutu (amandoi, din indepartata America) sau H.-R. Patapievici cand, de-ar face dumnealor o plimbare de-o saptamana prin tara, ar descoperi mastodonti industriali parasiti in localitati insolvente cu rate ale somajului de peste 80%, comune si sate care arata ca in anii 1930, asezari intregi de batrani si nepoti (tinerii lucrand ca niste salahori in Occident, fiindca economia locala nu le ofera nimic, noi fiind in perpetua criza de antreprenori si fonduri) si, indeosebi, ar simti chiar ei ca timpul s-a oprit in loc pentru cei mai multi dintre romani in anul 1989? Are nevoie Romania, cu imensele sale probleme, de sfaturile de pe alta lume ale dumnealor? O intrebare grea. A scazut rata coruptiei in ultimii ani gratie lor sau poate nici nu stie domnul Patapievici ca in Romania se fura? Deci, cand societatea s-a schimbat la fata, iar rolul intelectualului este anulat de un public dezamagit de orice fel de elite, cui i-ati lua Dvs. locul? Sustineti vreun partid sau vreo persoana politica cu charisma, cum fac dumnealor, pentru a-si face griji ca ii veti inlocui la primele alegeri serioase? Indubitabil, nu.
   Uriasa, colosala, insurmontabila problema (pana in prezent) a intelectualului roman este, asa cum scoate excelent in evidenta in ultimul sau articol doamna Mungiu-Pippidi, proasta interactiune cu cetatenii romani obisnuiti. Desi avocati ai societatii civile (indeosebi nostalgici dupa mitica epoca de aur a Grupului de Dialog Social din anii 1990-1996), intelectual roman nu trece proba dialogului de pe picior egal cu marele public. Intelectualii publici de dreapta nu-si ascund sila de romanul obisnuit, cu care interactioneaza din bal(c)on, desi, prin functiile pe care le detin, se gasesc in serviciul acestui cetatean. Cat priveste mult clamata “societate civila”, patronata de GDS, la inceputul anilor ’90, doar rau-voitorii se pot feri de studiul comparativ publicat tocmai in 2003 de catre un tanar cercetator american, Marc Morje Howard, The Weakness of Civil Society in Post-Communist Europe. Cambridge University Press, 2003, in care exact despre slabiciunea africana a societatii civile in Centrul si Estul Europei post-sovietice este vorba.
   Si, in final, nu cred ca sunteti nici iconoclasti si nici iconoduli, ci doar ca ati presimtit ca elita actuala a intrat in putrefactie. Irelevanta ei sociala e cea pe care ar trebui s-o subliniati: noi avem o elita culturala care – cat de neobisuit! – nu-si face datoria, desi nu de pragmatism duce lipsa.

   VA:F [1.9.13_1145]

   please wait...

   Rating: 5.0/5 (2 votes cast)

   Răspunde
4. Sorin Adam Matei spune:

   07/22/2010 la 20:54

   Ce grozav ar fi daca ati face un mic sumar al acelei lucrari, ca si a celei despre intelectualii politicieni, mentionati intr-un post precedent.

   VN:F [1.9.13_1145]

   please wait...

   Rating: 0.0/5 (0 votes cast)

   Răspunde
5. Horia spune:

   07/25/2010 la 13:23

   http://horiapatrascu.wordpress.com/2010/07/24/madalina-manole-versiunea-laica-a-cazului-de-la-tanacu-sau-despre-starea-filosofiei-azi/

   Am comandat deja volumele dumneavoastra si abia astept sa le citesc. Va trimit un link catre un ultim text postat pe blogul meu. Imi puteti da adresa dumneavoastra de e-mail? Cu stima, Horia Patrascu

   VA:F [1.9.13_1145]

   please wait...

   Rating: 5.0/5 (1 vote cast)

   Răspunde
6. Horia spune:

   07/28/2010 la 12:40

   Urmariti polemica cu acea minte problematica (ceea ce nu inseamna neaparat cu probleme) care semneaza als pe http://horiapatrascu.wordpress.com/2010/06/25/fenomenul-paltinis-humanitas-sau-despre-cum-se-spala-creierele-unei-generatii-intregi/

   VA:F [1.9.13_1145]

   please wait...

   Rating: 1.0/5 (1 vote cast)

   Răspunde
7. pop spune:

   07/28/2010 la 14:06

   cuvintul pe care-l cautati este ‘(minte) problematizanta’, dar daca stiam k o sa va faceti reclama cu acel skimb de pareri nu mai scriam un rind!

   VA:F [1.9.13_1145]

   please wait...

   Rating: 1.0/5 (2 votes cast)

   Răspunde
8. Radu spune:

   08/03/2010 la 19:25

   Va intreb daca modelul intelectualului american–pe care il reprezentati–este preferabil celui romantic, oracular, etc., reprezentat de “idolii” de la noi? Nu de alta, dar traind in America, nu pot observa dacat ca specializarea duca la izolare, la indiferenta, la lipsa comunitatii de idei, la acel viitor despre care Max Weber scria ca un fel de distopie a specialistilor fara suflet (si fara orizont etic si intelectual, adaug eu). Pe de alta parte, urmaresc cu interes disputa aceasta din Romania si ecourile ei imense, incapabil de reprodus in America. Nu aveti nevoie de Romania si de interesul de acolo pentru speculatia moral-intelectuala pentru a aduce un argument “american”, care insa in America nu are nici o audienta? Vedeti paradoxul situatiei in care va gasiti? Cu respect, etc.

   VA:F [1.9.13_1145]

   please wait...

   Rating: 0.0/5 (0 votes cast)

   Răspunde
9. danT spune:

   08/10/2010 la 17:12

   “Imensele ecouri ale disputei”… Hmm… Sigur va referiti la Romania? Eu constat mai degraba – si nu stiu daca sa ma bucur sau sa ma intristez – ca “disputa” a ajuns in stadiul de… fis. Si cita vreme dl S.A.M. va persista sa culeaga chiar toate petardele blogosferice, in loc sa se delimiteze cit mai mult posibil de ridicolul si stridenta ce le caracterizeaza (a se vedea fumigenele toxice marca Horia Patrascu – demne de un Valentin Stan, in aberanta lor tendentiozitate), cita vreme, deci, se va asocia spontan cu ACEST tip de personaje (intr-o sfortare care nu-i face cinste de a aduna – pe seama calitatii – un numar cit mai mare de “contestatari”), si demersul Domniei sale va avea sanse din ce in ce mai mici sa fie luat in serios… De altfel, e in el (in demers) din capul locului un semn de intrebare – si nu pot fi decit mihnit cind niste nume la care tin legitimeaza o initiativa care in fond vrea sa ne vinda o ideologie (relativismul radical al sociologiei cunoasterii) drept obiectivitatea si buna-cuviinta intruchipate…

   VA:F [1.9.13_1145]

   please wait...

   Rating: 1.0/5 (1 vote cast)

   Răspunde